Serghei Lavrov: Criza din Ucraina își are originile în summitul NATO de la București

Serghei Lavrov: Criza din Ucraina își are originile în summitul NATO de la București
Publicat: 15/05/2014, 21:15
Actualizat: 27/03/2019, 11:26

Întrebat dacă Ucraina poate deveni membră a NATO, Lavrov a răspuns:

„Aceasta nu ar fi doar o problemă pentru poporul ucrainean și pentru NATO, aceasta ar fi o problemă și pentru Rusia, pentru că am semnat o serie de acorduri cu state NATO conform cărora, inițial, Alianța nu se va extinde, apoi, după ce s-a extins contrar acordurilor, că nu vor fi forțe combatante substanțiale pe teritoriile noilor state membre, că nu va fi adusă infrastructură militară la frontierele Rusiei – toate aceste înțelegeri au fost încălcate într-un fel sau altul, iar încercările de admitere a Ucrainei în NATO ar fi foarte nefaste pentru întregul sistem de securitate european, iar Rusia se va opune clar, nu am nimic de ascuns”.

„Din punctul meu de vedere, totul a început mult mai devreme, în anii 1990, când NATO a stabilit că – în pofida tuturor declarațiilor despre sfârșitul Războiului Rece și despre faptul că nicio parte nu l-a câștigat – Alianța se poate considera un câștigător; dar în termeni practici, criza actuală a început, semințele acestei crize au fost sădite în anul 2008, în aprilie, în timpul summitului NATO de la București, când liderii NATO au afirmat, în declarația finală, că Georgia și Ucraina vor deveni membre ale Alianței”, a explicat Lavrov.

„Peste câteva luni, președintele georgian Mihail Saakașvili, care a primit cu multă emoție acest anunț dată fiind personalitatea sa, a decis că are mandatul de a invada propriul popor și că poate rezolva prin forță conflictul din Osetia de Sud. În mod clar, a fost motivat de aceste promisiuni făcute de NATO. Referitor la acest aspect, cum se întâmplă acum în Ucraina, Saakașvili, imediat după ce a făcut acest lucru, a început să distrugă monumente ale eroilor din al II-lea Război Mondial. Acest curent neofascist este foarte vizibil în contextul invitațiilor de aderare la NATO, în contextul politicilor celor care cred că Ucraina trebuie să adere la NATO”, a argumentat șeful diplomației ruse.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
REPORTAJ. Armată română, caut soldați. Ofer recompensă de 1.000 de euro pe lună. Problema: recruții...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Motivul halucinant al crimei din Crângași: Un Like dat pe Facebook de fiicele victimei! Bărbatul...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cea mai ieftină Dacia Duster în 2024? Rămâne SUV-ul mult iubit de români?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Vârsta de pensionare, redusă pentru o categorie de români. Ce prevede proiectul
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Gabriel Stoica, poveste cutremurătoare! Care este cel mai important obiectiv al vieții sale: "Trebuie să...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu...
×